Rezonanţa magnetică (RM) reprezintă o metoda imagistică complexă, neinvazivă si neiradiantă, folosită pentru vizualizarea în detaliu a structurilor din interiorul corpului uman şi în unele cazuri funcţionarea acestora, ceea ce a dus la îmbunătăţirea substanţială a medicinii moderne, prin furnizarea unui diagnostic precis pentru o gamă vastă de afecțiuni.
Imagistica prin rezonanţă magnetică foloseşte un câmp electromagnetic puternic şi unde de radiofrecvenţă pentru a obține imagini ale diferitelor structuri anatomice. Principiul tehnic al acestei metode constă în stimularea protonilor de hidrogen din diferite organe cu unde de radiofrecvenţă, urmată de relaxarea acestora, moment în care se emite un semnal ce este detectat, înregistrat şi transformat în imagini. Datorită acestui principiu, rezonanţa magnetică permite achiziția imaginilor diverselor structuri în mai multe planuri.
Rezonanţa magnetică este extrem de precisă în diferenţierea diverselor tipuri de ţesut, ceea ce reprezintă un avantaj important al acestei tehnici faţă de alte metode imagistice (computer tomografie sau ecografie). Această caracteristică face ca rezonanța magnetica să fie deosebit de utilă în diagnosticarea afecţiunilor neurologice, musculo-scheletale, ale părţilor moi, inimii şi vaselor de sânge, organelor abdominale (ficat, pancreas, splină, rinichi, suprarenale) şi pelvine (uter, ovare, prostată) sau în depistarea cancerului.
Spre deosebire de tomografia computerizată sau radiologia convenţională, rezonanţa magnetică nu utilizează radiaţii ionizante, prin urmare nu este o tehnică imagistică iradiantă.
Clinica Phoenix furnizează servicii de rezonanţă magnetică şi este dotată cu aparatură de ultimă generaţie, echipată cu tehnologii moderne, inovative şi avansate.