În Clinica Phoenix, imagistica electivă şi axată pe supraspecializări este punctul forte, echipa de radiologi specializaţi şi experimentaţi ridică ştacheta interpretărilor radiologice în vederea unui rezultat cât mai exact şi relevant clinic. Aceasta devine posibil prin intermediul teleradiologiei, astfel, în funcţie de examinarea pe care o solicitaţi, medicul care are cea mai vastă pregătire în interpretarea imaginilor rezultate prin scanarea unei anumite regiuni anatomice, va formula rezultatul.
De asemenea, oferim suport altor centre medicale în ceea ce priveşte interpretarea examinărilor radiologice, computer tomografice sau de rezonanţă magnetică. Teleradiologia face posibilă excelenţa în imagistica radiologică 24 de ore /zi, 7 zile/ săptămână. În acest fel, pacienţii dintr-un centru medical pot beneficia de un diagnostic imagistic rapid, fără a necesita prezenţa unui radiolog la faţa locului. Interpretările examinărilor şi rapoartele sunt trimise prin tehnologia de teleradiologie, fax, sau e-mail, asigurându-se totodată şi comunicarea dintre medicul curant, radiolog şi pacient. Cazurile urgente sau cele cu descoperiri semnificative pentru starea de sănătate imediată a pacientului sunt prompt raportate medicului curant, imediat după interpretare.
Dovadă a profesionalismului Clinicii Phoenix este şi serviciul de “second opinion” pentru examinările efectuate în alte centre imagistice. Prin teleradiologie, doctorii şi pacienţii pot trimite examinări şi pot primi interpretarea acestora.
De asemenea, la cererea pacienţilor sau medicilor, pentru cazurile dificile, pot fi oferite consultaţii şi recomandări de supraspecialitate, de la centre internaţionale de excelenţă. Istoricul medical al pacienţilor şi examinările pot fi transmise la colaboratorii noştri din Spitalele Universitare din Elveţia, Viena, Germania şi Israel.
Pentru îmbunătăţirea abilităţilor în efectuarea unei game variate de examinări de calitate, putem oferi, de asemenea, pregătire pentru tehnicienii RM din alte centre medicale conectate la serviciul nostru de teleradiologie.
Conduşi de o continuă dorinţa de creştere a raportului eficienţă/cost, teleradiologia a devenit parte integrantă importantă a practicii de zi cu zi a Clinicii Phoenix. Clinica Phoenix are o experienţa de peste 10 ani în utilizarea acestei tehnici, pe care o folosește în mod curent în beneficiul pacienţilor.